Meniu

joi, 3 august 2017

Cetatea Neamțului

Cetatea Neamțului este o fortăreață medievală aflată pe versantul Culmii Pleșului, în nord-vestul orașului Târgu Neamț. Cetatea a fost ridicată la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I, urmând a fi fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și apoi, în anul 1718, distrusă din ordinul lui Mihai Racoviță.

Cetatea Neamțului (zidurile fortului mușatin)

Petru I a ridicat inițial un fort mușatin din piatră de râu, cu ziduri groase, înconjurat de un șanț de apărare. În mijlocul cetății, în zidurile curții interioare, au fost amenajate mai multe încăperi cu destinații clare; astfel: o sală de judecată, o închisoare, sala armelor, o vistierie, un iatac, o cameră de taină, un paraclis, un lapidariu, o bucătărie și un depozit.

Cetatea Neamțului (imagine de ansamblu)

În timpul domniei lui Ștefan cel Mare s-a construit pe latura de nord a fortului mușatin un zid gros, flancat de patru bastioane semicirculare, ce încadra o curte exterioară iar pe locul paraclisului s-a ridicat o biserică. Tot atunci a fost lărgit și adâncit șanțul de apărare și costruit podul  pentru accesul în cetate, jumătate mobil, jumătate fix. Partea mobilă era prevăzută cu un sistem de scripeți cu două trape, cunoscute și sub numele de "curse de șobolani". Începând cu anul 2015, Cetatea Neamț a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din România.


Situată în Băile Felix, lângă ștrandul Apollo, Vila DIANA vă oferă plăcerea recreerii într-un loc liniștit, ambianța și confortul modern pentru o vacanță reușită. Vă așteptăm cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

✉ ✉ ✉ Formular de contact (◑‿◑)

Nume

E-mail *

Mesaj *