Meniu

marți, 19 septembrie 2017

Aria naturală Siriu

Siriu (arie naturală) este un sit de importanță comunitară desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a unor habitate naturale de interes comunitar aflate în arealul rezervației. Aceasta este situată în nord-estul Muntenei, pe teritoriul administrativ al județului Buzău.

Situl de importanță comunitară Siriu

La baza desemnării sitului se află câteva specii faunistice (enumerate în anexa I-a a Directivei C.E. 92/43/CE din 21 mai 1992), printre care trei mamifere: ursul brun, lupul cenușiu și râsul; două specii de pești: zglăvoaca și mreana vânătă și doi amfibieni: ivorașul cu burta galbenă și tritonul cu creastă. În aceeași anexă sunt enumerate și câteva specii de plante protejate; printre care: clopoțelul de munte, pelinița, ciucușoara, schinducul, urda-vacii, nemțișorul de câmp, Mâna Maicii Domnului, garofița albă de stâncă, degețelul galben, boziorul, viutoarea, trifoiul de baltă, breiul, ciocul-berzei, ghințura, ghințura galbenă, săbiuța, varza iepurelui, lopățeaua, sângele voinicului, ruțișorul, smârdarul și coada mielului.


Situată în Băile Felix, lângă ștrandul Apollo, Vila DIANA vă oferă plăcerea recreerii
într-un loc liniștit, ambianța și confortul modern petrecerii unei vacanțe reușite.
Vă așteptăm cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

✉ ✉ ✉ Formular de contact (◑‿◑)

Nume

E-mail *

Mesaj *