Meniu

marți, 24 octombrie 2017

Muzeul satului gorjan

Muzeul satului gorjan se află în localitatea Curtişoara (astăzi, cartier al orașului Bumbești Jiu), o veche aşezare oltenească situată pe drumul național ce leagă municipiul Târgu Jiu de Petroșani.

Cula Cornoiu

Muzeul în aer liber de la Curtișoara (amenajat între anii 1966 și 1975 la inițiativa muzeografei Elena Udriște și arhitectului Nicolae Vânătoru) a luat ființă în jurul Culei Cornoiu, a conacului și a turnului cu apă. Acestea au fost cumpărate, în anul 1927, de la familia Cornoiu de Constantin Neamțu, guvernatorul Băncii Naționale de la Craiova. Cula lui Cornoiu, construită în anul 1875 și lăsată moștenire de Radu Pistescu, logofătului Cornea din Târgu Jiu, este una dintre cele mai reprezentative și mai frumoase cule din această zonă a țării. Locuită pe toată perioada anului, aceasta a fost ridicată pe trei niveluri, cu fântână în pivniță și cu creneluri de tragere la fiecare nivel. Clădirea are în componență două beciuri, cu uși masive de stejar închise cu bârne de lemn dispuse de-a curmezișul. Scara interioară, ce urcă spre primul nivel, pornește din unul dintre cele două beciuri. La al doilea etaj se află un pridvor deschis, sprijinit pe coloane legate în arc de cerc.

Conacul boieresc

Lângă culă, Constantin Neamțu a mai construit un conac, în stilul vechilor case boierești, pe post de casă a slugilor. Muzeul arhitecturii populare gorjenești se află pe lista monumentelor istorice din România.


Situată în Băile Felix, lângă ștrandul Apollo, Vila DIANA vă oferă plăcerea recreerii
într-un loc liniștit, ambianța și confortul modern petrecerii unei vacanțe reușite.
Vă așteptăm cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

✉ ✉ ✉ Formular de contact (◑‿◑)

Nume

E-mail *

Mesaj *